Ș.L. Dr. Magda Luca

Dr. Luca Magda este Șef de Lucrări, în clinica universitară Pedodonție, din cadrul UMF "VictorBabeș Timișoara"  absolvind  Facultatea de Medicină Dentară promoția 2003. Este medic primar în Ortodonție și Ortopedie Dento- Facială din 2014 și Medic Specialist în Pedodonție din 2017, Doctor în Medicină  Dentară din 2010 , susținându-și teza de doctorat  intitulată "Tratamentul protetic la copii și adolescenți."

Autor și co-autor  a mai multor  articole și publicații științifice naționale și internaționale. Și-a început cariera imediat după absolvirea facultății, timp în care a desfașurat activitate clinică  și de cercetare în cadrul stagiilor de pedodonție și ortodonție, în prezent fiind  și îndrumator în cadrul programului de pregătire în rezidențiat. Practica  privată o desfășoară în cadrul clinicii stomatologice  Estheti X Dental . Este membră activă  în numeroase asociații profesionale : Asociația Națională de Stomtologie Pediatrică din România(ANSPR), European Academy of Pediatric Dentistry(EAPD), International Association of Pediatric Dentistry(IAPD), Asociația Română de Excelență în Ortodonție (AREO). Domenii principale de cercetare: Ortodonție, Stomatologie Pediatrică, Medicină Dentară Digitală, Sisteme de Măsurare, Optica & Fotonica, Biomateriale.

 

ASOCIATIA TIMISOARA DENTAL STUDENTS ASSOCIATION, CUI 22092498, B-dul Revoluției din 1989, nr. 9, Timisoara | realizat de DowMedia

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram